O chiriașă din Cluj susține că a fost ABUZATĂ de socrul proprietarei, care venea să încaseze banii pentru chirie

O chiriașă din Cluj susține că a fost ABUZATĂ de socrul proprietarei, care venea să încaseze banii pentru chirie
Fotografie cu caracter ilustrativ
Publicat: 21/11/2023, 20:29

O tânără de 22 de ani, originară din Brașov, care locuiește în chirie la Cluj, îl acuză pe socrul proprietarei, că ar fi agresat-o sexual când a venit să încaseze banii. 

Bărbatul neagă acuzațiile, dar poliția a deschis o anchetă. Ștefania a închiriat anul trecut un apartament într-un cartier din Cluj, la mica înțelegere, fără contract clar. Proprietara locuinței a anunțat-o că socrul ei este cel care va veni să ia banii de chirie, însă la un moment dat acesta acesta a devenit agresiv.

„Când i-am zis să mergem să scoatem banii el s-a ridicat brusc în picioare și m-a luat în brațe. Moment în care își plimba mâinile pe spatele meu. M-am rupt din prima îmbrățișare, pentru că au fost două. A inițiat-o pe a doua, iar din inerția momentului am fost blocată și nu am știut cum să o refuz, fiind singură acasă. Și-a plimbat mâinile și mai prelung pe spatele meu, iar ulterior, punându-mi mâinile pe sâni”, susține tânăra.

Incidentul nu a fost reclamat la politie imediat. Ștefania și-a căutat mai întâi altă locuință, dar i-a spus ce s-a întâmplat nurorii cu care discutase inițial. Acesta i-a sugerat, la rândul ei, să elibereze apartamentul. După mai bine de trei săptămâni, tânără a reușit să se mute și abia după aceea a depus plângere la poliție împotriva individului.

„Aveam atacuri de panică seara și nu puteam să dorm, doar că nu aveam altă opțiune. Sunt conștientă că s-ar putea să nu se ajungă în judecată cu un astfel de caz, ceea ce mi-am dorit a fost să trag un semnal de alarmă”, spune Ștefania.

Contactat la telefon, bărbatul neagă acuzațiile.

„A fost în depresie, eu nu am avut nimic cu ea, puteți să faceți anchetă, ce vreți”, susține cel acuzat de agresiune.

Bărbatul neagă că i-ar fi trimis vreun mesaj tinerei.

Psihologii spun că adesea, astfel de fapte sunt ascunse de victimele hărțuirii.

„Anumite comportamente din partea acesta de hățuire sexuală pot conduce și la viol sau la situații de agresiune fizică în care poate victma este chiar rănită și lezată de abuzator”, susține Bianca Ceasăr, psiholog.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală, urmând ca atât bărbatul cât și tânăra să fie audiați.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...